Capitolul l

Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.
Oricît de puţin cunoscute ar fi simţămintele sau vederile unui asemenea bărbat atunci cînd apare pentru prima oară într-un loc, acest adevăr este atît de înrădăcinat în minţile celor din jur, încît burlacul este socotit ca proprietate de drept a uneia sau alteia dintre fiicele familiilor din vecinătate.
― Dragă domnule Bennet, îi spuse doamna sa într-o zi, ai aflat că Netherfield Park a fost în sfîrşit închiriat?
Domnul Bennet răspunse că nu a aflat.
― Dar a fost, îi replică ea; căci doamna Long a trecut tocmai pe aci şi mi-a povestit totul de-a-fir-a-păr.
Domnul Bennet nu dădu nici un răspuns.
― Nu vrei să ştii cine l-a închiriat? strigă nerăbdătoare soţia sa.
― Dumneata vrei neaparat să mi-o spui şi eu n-am nimic împotrivă s-o aud.
Această invitaţie a fost de ajuns.
― Ei bine, dragul meu, trebuie să ştii că doamna Long zice că Netherfield a fost luat de un tînăr putred de bogat, din nordul Angliei; că a sosit luni într-un cupeu cu patru cai ca să vadă locul şi a fost atît de încîntat, încît a şi căzut la învoială cu domnul Morris; că trebuie să se instaleze înainte de sfîntul Mihail şi că vreo cîţiva dintre servitorii săi vor veni acolo, pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare.

― Cum se numeşte?
― Bingley.
― E însurat sau burlac?
― Oh! burlac, dragul meu, sigur! Burlac şi putred de bogat; patru sau cinci mii pe an. Ce lucru minunat pentru fetele noastre!
― Cum aşa? Ce legătură are asta cu ele?
― Dragul meu Bennet, îi răspunse soţia, cum poţi fi atît de sîcîitor? Ştii, desigur, că mă gîndesc c-o să se însoare cu una dintre ele.
― Cu scopul ăsta se stabileşte oare aici?
― Scopul? Ce absurditate! Cum poţi vorbi astfel? Dar este foarte posibil să se îndrăgostească de una dintre ele şi de aceea trebuie să-i faci o vizită, îndată ce va sosi.
― Nu cred că e cazul. Dumneata şi fetele puteţi merge, sau le poţi trimite singure, ceea ce ar fi încă şi mai bine, deoarece, dat fiind că eşti tot atît de frumoasă ca oricare dintre ele, s-ar putea ca domnul Bingley să te placă cel mai mult.
― Dragul meu, mă măguleşti. Desigur am avut şi eu epoca mea de frumuseţe, dar nu pretind că aş mai fi cine ştie ce acum. Cînd o femeie are cinci fete mari, trebuie să renunţe să se mai gîndească la propria-i frumuseţe.
― Adeseori, în asemenea cazuri, o femeie nu prea mai are cine ştie ce frumuseţe la care să se gîndească.
― Dar, dragul meu, trebuie să-i faci neapărat o vizită domnului Bingley cînd va deveni vecinul nostru.
― Este mai mult decît îţi pot promite, crede-mă.
― Dar gîndeşte-te la fiicele dumitale. Gîndeşte-te nu¬mai ce situaţie ar fi pentru una dintre ele. Sir William şi Lady Lucas sînt hotărîţi să se ducă numai cu scopul acesta, căci în general, ştii bine, nu fac vizite noilor veniţi. Tre¬buie, trebuie să te duci pentru că, dacă dumneata nu te vei duce, nouă ne va fi imposibil să-i facem o vizită.
― Eşti exagerat de scrupuloasă, crede-mă. Domnul Bingley va fi, desigur, foarte fericit să vă cunoască; îi voi trimite prin dumneata cîteva rînduri şi-l voi asigura de consimţămîntul meu total la căsătoria lui cu una dintre fetele mele care îi va plăcea; totuşi, trebuie să pun o vorbă bună pentru mica mea Lizzy.
― Nu vreau să faci una ca asta. Lizzy nu e cu nimic mai bună decît celelalte şi sînt convinsă că nu-i nici pe jumătate frumoasă ca Jane, nici pe jumătate veselă ca Lydia.

Decenta cartea, da` tot nu vad scopu` astui post.

This post was edited by B4al on Jun 29 2010 03:20am

Cum ziceam, culturalizare, mai citeste lumea :). Sa continuam:

Dumneata însă o preferi totdeauna pe ea.
― Nici una dintre ele nu prea are cu ce să se laude, răspunse domnul Bennet. Sînt toate prostuţe şi ignorante ca şi alte fete! Lizzy e însă mai isteaţă decît surorile ei.
― Domnule Bennet, cum poţi vorbi aşa de urît de copiii dumitale? Îţi face plăcere să mă jigneşti. N-ai nici un pic de milă de bieţii mei nervi.
― Te înşeli, scumpa mea. Am un mare respect pentru nervii dumitale. Sînt vechile mele cunoştinţe. Te aud pomenindu-i, cu mare consideraţie, de cel puţin douăzeci de ani.
― Ah, nu ştii cît sufăr!
― Sper însă că-ţi va trece şi că vei trăi să vezi mulţi tineri domni cu un venit de patru mii pe an instalîndu-se prin vecinătate.
― Nu ne va fi de nici un folos, de-ar veni şi douăzeci din ăştia, dacă nu vrei să le faci o vizită.
― Contează pe mine, scumpa mea, atunci cînd vor fi douăzeci, îi voi vizita pe toţi, deodată.
Domnul Bennet era un amestec atît de ciudat de agerime, sarcasm, rezervă şi capriciu, încît douăzeci şi trei de ani de viaţă conjugală au fost prea puţini pentru soţia sa ca să-i înţeleagă firea. Firea ei nu era atît de greu de descifrat. Era o femeie cu o inteligenţă redusă, prea puţine cunoştinţe şi o dispoziţie instabilă. Cînd era nemulţumită, îşi închipuia că este nervoasă. Scopul vieţii sale era să-şi mărite fetele; plăcerea vieţii sale ― vizitele şi noutăţile.

Capitolul II

Domnul Bennet a fost printre primii care s-au dus la domnul Bingley. Avusese tot timpul intenţia să-i facă această vizită deşi, pînă în ultima clipă, o asigurase pe soţia sa că nu se va duce; şi, pînă în seara zilei în care făcuse vizita, ea nu ştiuse nimic. Atunci i se dezvălui totul în felul următor: văzîndu-şi cea de a doua fiică ocupată eu dichisitul unei pălării, domnul Bennet i se adresă deodată astfel:
― Sper că-i va plăcea domnului Bingley, Lizzy.
― Nu sîntem în situaţia de a şti ce îi place domnului Bingley, răspunse mama înciudată, deoarece nu-i putem face o vizită.
― Dar uiţi, mamă, spuse Elizabeth, că-l vom întîlni la reuniuni şi că doamna Long a promis să ni-l prezinte.
― Nu cred că doamna Long va face aşa ceva. Are ea însăşi două nepoate. E o femeie egoistă, falsă, nu dau doi bani pe ea.
― Nici eu, spuse domnul Bennet, şi mă bucur că nu vei avea nevoie de serviciile ei.
Doamna Bennet nu binevoi să dea vreun răspuns; dar, incapabilă să se stăpînească, începu să dojenească pe una dintre fete.
― Nu mai tot tuşi, Kitty, pentru numele Domnului! Ai puţină milă de nervii mei. Îmi calci pe nervi.
― Kitty nu-i deloc discretă cu tusea ei, spuse tatăl. Tuşeşte cînd nu trebuie.
― Nu tuşesc de plăcere, spuse Kitty necăjită. Cînd are loc balul tău viitor, Lizzy?
― De mîine în două săptămîni.
― Da, aşa e, întări mama. Şi doamna Long nu se va întoarce decît în ajun, aşa că-i va fi imposibil să ni-l prezinte pentru că nu-l va cunoaşte nici ea.
― Atunci, draga mea, s-ar putea să ai superioritate faţă de prietena dumitale şi să i-l prezinţi dumneata ei.
― Imposibil, domnule Bennet, imposibil, cînd eu însămi nu-l cunosc. Cum poţi fi atît de sîcîitor?
― Apreciez prudenţa dumitale. O cunoştinţă de două săptămîni este, cert, foarte puţin. Nu poţi cunoaşte adevărata fire a unui om după numai două săptămîni. Dar, dacă noi nu îndrăznim, altcineva o va face; şi, la urma urmelor, doamna Long şi nepoatele sale trebuie să-şi încerce şi ele norocul, şi de acea, cum domnia sa va considera faptul că renunţi să-ţi facă acest oficiu drept un act de gentileţe, voi prelua eu această sarcină.
Fetele îşi priviră tatăl încremenite. Doamna Bennet spuse numai: "Prostii, prostii"!
― Care poate fi sensul acestei exclamaţii emfatice? se repezi el. Consideri formalitatea prezentării şi importanţa care i se dă drept o prostie? Nu prea pot fi de acord cu dumneata în chestiunea aceasta. Ce spui, Mary? Căci tu eşti o domnişoară cu idei profunde, ştiu, citeşti cărţi serioase şi scoţi citate din ele.
Mary ar fi dorit să spună ceva foarte inteligent, dar nu ştiu ce.
― În timp ce Mary îşi pune ideile la punct, continuă el, să ne întoarcem la domnul Bingley.
― M-am săturat de domnul Bingley, replică soţia sa.

― Îmi pare rău să aud aşa ceva; dar de ce nu mi-ai spus-o mai înainte? Dacă ştiam acest lucru azi-dimineaţă, desigur, nu i-aş fi făcut vizita. Ce ghinion! Dar cum i-am făcut într-adevăr această vizită, nu mai putem să-l evităm.
Uimirea doamnelor fu tocmai ceea ce dorise el, uimirea doamnei Bennet depăşind, poate, pe a tuturor, deşi, după ce primul val de bucurie trecu, ea le declară că tot timpul se aşteptase la asta.
― Ce bun ai fost, dragul meu Bennet! Ştiam eu că te voi convinge pînă la urmă. Eram sigură că-ţi iubeşti fetele prea mult ca să nu iei în consideraţie o asemenea cunoştinţă. Vai, ce încîntată sînt! Şi ce farsă grozavă, să te fi dus azi-dimineaţă şi să nu ne spui un singur cuvînt pînă acum.
― Acum, Kitty, poţi tuşi cît vrei, spune domnul Bennet şi, rostind aceste vorbe, părăsi camera, sătul de exaltarea soţiei sale.
― Ce tată minunat aveţi, fetelor! spuse ea, după ce se închise uşa. Nu ştiu cum i-aţi putea mulţumi îndeajuns pentru bunătatea lui; ca şi mie, de altfel. La vîrsta noastră nu este prea plăcut ― pot să v-o spun ― să faci mereu cunoştinţe noi; de dragul vostru însă nu ştiu ce n-am face! Lydia, puişorul meu, deşi eşti cea mai mică, sînt sigură că domnul Bingley va dansa cu tine la balul următor.
― Oh! făcu Lydia energică, n-am nici o grijă, căci deşi sînt cea mai mică, eu sînt cea mai înaltă dintre toate.
Restul serii l-au petrecut întrebîndu-se cît de repede va întoarce domnul Bingley vizita domnului Bennet şi plănuind cînd să-l invite la masă.

Capitolul III

Toate întrebările pe care doamna Bennet, cu ajutorul celor cinci fiice ale sale, le-a putut pune cu privire la dom¬nul Bingley, n-au fost totuşi de ajuns pentru a-i smulge soţului său o descriere mulţumitoare a acestuia. L-au atacat în fel şi chip ― cu întrebări directe, cu insinuări isteţe şi aluzii ocolite ― dar el le-a dejucat cu dibăcie toată iscusinţa şi, pînă la urmă, au fost silite să accepte informaţiile de mîna a doua de la vecina lor, Lady Lucas. Raportul acesteia era mai mult decît favorabil. Sir William rămăsese încîntat. Domnul Bingley era tînăr, foarte chipeş, extrem de simpatic şi ― pentru a încununa toul ― avea intenţia să vină la viitoarea reuniunea cu un grup mare de prieteni. Nimic nu putea fi mai încîntător! A iubi dansul însemna un prim pas către a te îndrăgosti; şi inima domnului Bingley stîrnea foarte vii speranţe.
― Dacă mi-aş putea vedea una dintre fete fericit căsătorită la Netherfield, spuse doamna Bennet soţului său, şi pe toate celelalte tot atît de bine măritate, n-aş mai avea ce dori.
După cîteva zile, domnul Bingley întoarse vizita şi petrecu cu domnul Bennet, în bibliotecă, vreo zece mi¬nute. Nutrise speranţa de a fi admis în prezenţa tinerelor domnişoare, de a căror frumuseţe auzise atîtea; dar îl văzu numai pe tatăl lor. Doamnele au fost ceva mai avantajate pentru că ele avură norocul să constate ― de la o fereastră de sus ― că tînărul purta o haină albastră şi călărea pe un cal negru.
Curînd după aceasta i se trimise o invitaţie la masă, iar doamna Bennet alcătuise deja un meniu care să facă cinste artei sale de gospodină, cînd sosi un răspuns ce amîna totul. Domnul Bingley era obligat să fie în oraş în ziua următoare şi, ca atare, îi era imposibil să accepte onoarea ce i se făcuse etc. ... Doamna Bennet fu foarte dezamăgită. Nu-şi putea închipui ce treburi avea la oraş, atît de curînd după sosirea lui în Hertfortshire; şi începu să se teamă că s-ar putea ca domnul Bingley să zboare mereu dintr-un loc în altul şi să nu se stabilească nicio¬dată la Netherfield, cum ar fi trebuit să facă. Lady Lucas i-a liniştit puţin temerile sugerîndu-i că dînsul plecase la Londra numai ca să-şi aducă prietenii la bal; şi în curînd se zvoni că domnul Bingley urma să vină cu douăsprezece doamne şi şapte domni. Fetele s-au întristat au¬zind de numărul atît de mare de doamne; dar s-au consolat în ajunul balului, cînd au aflat că, în loc de douăsprezece, a venit de la Londra numai cu şase persoane ― cele cinci surori ale sale şi un văr. Cînd însă grupul şi-a făcut apariţia în salon, se compunea numai din cinci, cu totul ― domnul Bingley, cele două surori ale sale, soţul surorii celei mari şi încă un bărbat tînăr.
Domnul Bingley era chipeş şi avea maniere de domn; o ţinută frumoasă şi o purtare simplă, neafectată. Surorile sale erau femei subţiri, cu un aer foarte la modă. Cumnatul lui, domnul Hurst, părea să fie un domn; dar prietenul său, domnul Darcy, atrase atenţia întregului salon prin distincţia persoanei sale ― înălţimea, trăsăturile frumoase, expresia nobilă ― şi prin zvonul care, cinci minute după ce intrase, era pe buzele tuturor, că ar avea zece mii pe an. Domnii au declarat că era un bărbat de toată fru¬museţea; doamnele, că era mult mai frumos decît domnul Bingley; şi a fost privit cu mare admiraţie cam jumătate din seara aceea, pînă cînd comportarea lui a produs o indignare care a răsturnat valul popularităţii cîştigate: pentru că descoperiseră că era mîndru, că se credea superior celorlalţi, că era imposibil de mulţumit; şi nici toată marea lui moşie din Derbyshire nu l-a mai putut atunci salva de a fi socotit un om cu o purtare dezagreabilă, respingătoare; era de necomparat cu prietenul său.
Domnul Bingley făcuse imediat cunoştinţă cu toate persoanele mai importante din salon, fusese plin de viaţă, expansiv; dansase, fiecare dans, îi păruse rău că balul se sfîrşise atît de devreme şi spusese că va da el însuşi un bal la Netherfield. Asemenea însuşiri grăiau de la sine.
Ce contrast între el şi prietenul său! Domnul Darcy a dansat numai o dată cu doamna Hurst şi o dată cu domnişoara Bingley, a refuzat să fie prezentat vreunei alte doamne şi şi-a petrecut restul serii învîrtindu-se prin salon şi aruncînd o vorbă, cînd şi cînd, cîte unuia din grupul său. Se lămuriseră asupra caracterului său. Era omul cel mai înfumurat, cel mai antipatic din lume şi toţi sperau că nu va mai veni pe acolo niciodată. Printre cei mai porniţi împotriva lui era doamna Bennet, a cărei indignare faţă de purtarea domnului Darcy, în general, se ascuţise pînă la o ranchiună personală, din cauza afrontului adus uneia dintre fiicele sale.
Elizabeth Bennet fusese obligată să piardă două dan¬suri, din cauză că erau prea puţini domni; şi, în acel timp, domnul Darcy se aflase destul de aproape pentru ca ea să audă, întîmplător, o conversaţie dintre el şi domnul Bingley care venise de la dans, pentru o clipă, spre a insista pe lîngă prietenul său să danseze şi el.
― Haide, Darcy, îi spuse, te rog, vino. Nu pot să sufăr să te văd stînd deoparte, singur, în felul acesta stupid. Ai face mult mai bine să dansezi.
― Nici nu mă gîndesc. Ştii cit detest acest lucru, afară doar de cazul cînd îmi cunosc foarte bine partenera. Într-o adunare ca aceasta mi-ar fi insuportabil. Surorile tale sînt angajate şi în tot salonul nu există o altă femeie cu care să pot dansa, fără să însemne o pedeapsă pentru mine.
― N-aş putea fi atît de mofturos ca tine, exclamă Bingley, pentru nimic în lume! Pe cuvîntul meu, n-am întîlnit în viaţa mea atîtea fete drăguţe ca în seara asta; şi cîteva dintre ele, vezi, sînt neobişnuit de frumoase.
― Tu dansezi cu singura fată frumoasă din această încăpere, spuse domnul Darcy, privind-o pe cea mai mare dintre domnişoarele Bennet.
― Oh! Este făptura cea mai frumoasă pe care am văzut-o vreodată! Este însă colo, chiar în spatele tău, una dintre surorile ei care-i foarte drăguţă şi, cred, foarte plăcută. Te rog dă-mi voie să-i cer partenerei mele să i te prezinte.
― Despre care vorbeşti? şi, întorcîndu-se, o privi o clipă pe Elizabeth, pînă ce, întîlnindu-i privirea, îşi plecă ochii şi răspunse cu răceală; e acceptabila, dar nu destul de frumoasă ca să mă tenteze pe mine şi, în momentul de faţă, nu am poftă să dau atenţie tinerelor domnişoare neglijate de alţi bărbaţi. Ai face mai bine să te întorci la partenera ta, să te bucuri de zîmbetele ei, deoarece cu mine îţi pierzi timpul.
Domnul Bingley îi urmă sfatul. Domnul Darcy se îndepărtă, iar Elizabeth rămăsese cu sentimente nu prea cordiale pentru el. Povesti totuşi cu mult haz această întâmplare prietenelor sale, căci avea o fire vioaie, glu¬meaţă, care se amuza de orice lucru ridicol.
În general, seara trecu în mod plăcut pentru toată familia. Doamna Bennet îşi văzuse fiica cea mare mult admirată de oaspeţii de la Netherfield. Domnul Bingley dansase cu ea de două ori şi surorile lui o re¬marcaseră. Jane era tot atît de încîntată de toate acestea, ca şi mama ei, dar într-un fel mai rezervat. Elizabeth se bucura de bucuria Janei. Mary auzise cum fusese pre-zentată domnişoarei Bingley, ca cea mai cultivată fată din împrejurimi; Catherine şi Lydia fuseseră destul de norocoase şi nu duseseră lipsă de parteneri, singurul lucru ― după cum li se spusese ― de care trebuiau să se preo¬cupe la un bal. S-au întors deci toate bine dispuse la Longbourn, satul în care trăiau şi unde treceau drept locuitorii cei mai de vază. L-au găsit pe domnul Bennet încă treaz. Cu o carte în mînă, el uită de timp; şi, în cazul de faţă, era şi foarte curios să afle ce se întîmplase într-o seară ca aceea, care iscase speranţe atît de frumoase. Ar fi preferat, mai degrabă, ca soţia lui să fie dezamăgită de noul venit, dar îşi dădu seama imediat că va avea de ascultat cu totul altă poveste.
― Oh! dragul meu Bennet, strigă ea de cum deschise uşa, am avut o seară încîntătoare, un bal nemai¬pomenit. Cît aş fi vrut să fii acolo! Jane a fost atît de admirată; ce putea fi mai bine! Toţi au spus că arată foarte bine şi domnul Bingley a găsit-o tare frumoasă şi a dansat cu ea de două ori. Gîndeşte-te numai la asta dragul meu! Într-adevăr au dansat de două ori; ea a fost singura din tot salonul pe care a invitat-o şi a doua oară. În primul rînd a poftit-o pe domnişoara Lucas. M-am simţit atît de jignită cînd l-am văzut pornind cu ea; totuşi, nu a plăcut-o deloc ― într-adevăr, nimeni nu poate s-o placă, ştii, şi a părut înnebunit de Jane cînd a văzut-o dansînd. Aşa că a întrebat cine e şi a rugat să-i fie prezentat şi i-a cerut următoarele două dansuri. În al treilea rînd, două le-a dansat cu domnişoara King; şi în al patrulea rînd, două cu Mary Lucas; şi în al cincilea, două cu Jane, din nou; şi în al şaselea, două cu Lizzy; şi Boulanger-ul ...
― Dacă ar fi avut niţică milă de mine, exclamă soţul enervat, n-ar fi dansat nici pe jumătate cît zici c-a dan¬sat. Pentru numele Domnului, nu-mi mai pomeni de partenerele sale! Doamne, de ce nu şi-a scrîntit glezna de la primul dans!
― Vai, dragul meu! continuă doamna Bennet, sînt încîntată de el! Este atît de frumos! Şi surorile lui sînt fermecătoare! N-am văzut în viaţa mea ceva mai ele¬gant decît rochiile lor. Cred că dantela de pe toaleta doamnei Hurst...
Aci fu din nou întreruptă. Domnul Bennet protestă împotriva oricărei descrieri a vreunei găteli, iar ea fu astfel obligată să caute un alt aspect al subiectului şi povesti, plină de amărăciune şi cu oarecare exagerare, groaznica bădărănie a domnului Darcy.
― Dar te pot asigura, adaugă ea, că Lizzy n-are prea mult de pierdut dacă nu corespunde gustului său; pentru că este un om grozav de antipatic, oribil, şi care nu merită să te osteneşti să-i placi. Atît de distant, atît de trufaş, de nesuferit! Se foia ici, se foia colo, închipuindu-şi că-i cine ştie ce! Nu destul de frumoasă pentru a dansa cu el! Tare aş mai fi vrut să fi fost dumneata acolo, dragul meu, să-i fi spus una cum ştii dumneata. Eu îl detest.

Una din cartile mele preferate...continua

Capitolul IV

Cînd Jane şi Elizabeth rămaseră singure, Jane, care fusese mai înainte foarte rezervată în elogierea domnului Bingley, îi mărturisi sorei sale cît îl admira.
― Este tocmai cum trebuie să fie un bărbat; cu bun-simţ, spiritual, plin de viaţă. Şi n-am mai văzut asemenea maniere perfecte! Atîta simplitate şi atîta bună creştere!
― Este şi frumos, adaugă Elizabeth, cum ar trebui de altfel să fie orice tînăr, dacă poate! Prin aceasta, caracterul lui devine desăvîrşit.
― Am fost tare măgulită cînd m-a poftit a doua oară la dans. Nu m-am aşteptat la un asemenea compliment.
― Nu te-ai aşteptat? Eu da, pentru tine. Dar asta este marea deosebire dintre noi: pe tine, complimentele pe care le primeşti te iau totdeauna prin surprindere; pe mine, niciodată. Ce putea fi mai firesc decît să te poftească încă o dată? Şi orb să fi fost şi tot ar fi trebuit să vadă că erai de o mie de ori mai frumoasă decît oricare dintre femeile din salon. Deci fără recunoştinţă pentru galanteria lui, în cazul ăsta. Aşa... domnul Bingley este, categoric, foarte drăguţ, şi îţi dau voie să-l placi. Ţi-au plăcut mulţi alţii mai nerozi.
― Lizzy dragă!
― Oh, ştii, tu prea eşti dispusă să iubeşti oamenii în general. Nu vezi nici un defect la nimeni. Toţi oamenii sînt buni şi drăguţi în ochii tăi. Niciodată în viaţa mea, nu te-am auzit vorbind de rău pe cineva.
― Doresc din toată inima să nu mă grăbesc cînd judec pe cineva; dar totdeauna cred ceea ce spun.
― Ştiu că aşa este; şi tocmai asta e minunea. Cu bunul tău simţ, să fii atît de sincer oarbă la neroziile şi prostia celorlalţi! A vrea să pari sincer este un lucru destul de obişnuit, îl întîlneşti la tot pasul. Dar să fii sincer fără ostentaţie, fără vreun anumit scop, să iei partea bună din firea fiecăruia, să o faci şi mai bună şi să nu pomeneşti nimic de părţile proaste ― numai tu poţi s-o faci. Eh, şi-ţi plac şi surorile acestui tînăr, nu? Manierele lor nu sînt la înălţimea alor lui.
― Desigur nu, la prima vedere; sînt însă femei foarte drăguţe cînd stai de vorbă cu ele. Domnişoara Bingley va locui la fratele ei şi-i va duce gospodăria; şi, dacă nu mă înşel, vom avea în ea o vecină încîntătoare.
Elizabeth o ascultă în tăcere, dar nu fu convinsă; prin felul cum se purtaseră la petrecere, nu urmăriseră, în general să se facă agreabile. Cu un spirit de observaţie mai viu, cu o fire mai puţin îngăduitoare decît a sorei sale şi, de asemeni, cu un discernământ nealterat de vreun interes personal, Elizabeth era foarte puţin dispusă să le aprobe. Erau, într-adevăr, femei foarte fine, nu le lipsea buna dispoziţie cînd erau mulţumite, nici darul de a se face plăcute cînd o doreau; dar erau mîndre şi încrezute. Erau destul de frumoase; fuseseră educate într-unul dintre cele mai bune pensioane din oraş; aveau o avere de douăzeci de mii de lire; obişnuiau să cheltuiască mai mult decît ar fi trebuit şi să frecventeze oameni din înalta societate; erau deci îndreptăţite, în toate privinţele, să gîndească bine despre ele şi rău despre alţii. Făceau parte dintr-o familie respectabilă din nordul Angliei ― fapt întipărit în minţile lor mai adînc decît împrejurarea că averea fratelui lor şi a lor proprie fusese dobîndită prin negoţ.
Domnul Bingley moştenise de la tatăl său o avere care se ridica la aproape o sută de mii de lire; acesta avusese intenţia să cumpere o moşie, dar nu a trăit s-o facă. Domnul Bingley avea şi el aceeaşi intenţie, şi uneori alegea chiar şi regiunea; dar deoarece dispunea acum de o casă bună şi de toate libertăţile vieţii de conac, mulţi dintre cei care îi cunoşteau foarte bine firea comodă se întrebau dacă nu-şi va petrece restul zilelor la Netherfield, lăsînd generaţiei următoare sarcina de a cumpăra moşia.
Surorile lui erau foarte dornice ca domnul Bingley să-şi aibă propria sa moşie. Cu toate că el se stabilise acum numai în calitate de chiriaş, domnişoara Bingley nu era cîtuşi de puţin refractară să se aşeze în capul mesei lui; şi nici doamna Hurst, care se căsătorise cu un bărbat mai mult elegant decît bogat, nu era mai puţin dispusă să considere casa fratelui său drept a ei proprie, cînd îi convenea.
Abia trecuseră doi ani de cînd domnul Bingley deve¬nise major că a şi fost ispitit de o recomandaţie întâm¬plătoare să arunce o privire la Netherfield House. Şi într-adevăr, a aruncat o privire la casă, şi în casă, timp de o jumătate de oră; i-au plăcut poziţia şi camerele principale, a fost mulţumit de cele spuse de proprietar despre avantajele locuinţei, şi a luat-o pe loc.
Între el şi Darcy exista o prietenie trainică, în pofida unor mari deosebiri de caracter. Bingley îi era drag lui Darcy pentru firea sa blîndă, maleabilă, deschisă, deşi nu s-ar fi putut găsi fire care să prezinte un contrast mai izbitor cu a sa proprie şi deşi niciodată nu părea nemulţumit de ceea ce era el însuşi. Bingley avea cea mai mare încredere în tăria afecţiunii lui Darcy, iar des¬pre judecata acestuia, părerea cea mai înaltă. Inteligenţa lui Darcy era superioară. Lui Bingley nu-i lipsea în nici o privinţă nimic, dar Darcy era deştept. Era în acelaşi timp semeţ, rezervat şi pretenţios; şi felul său de a fi ― deşi era binecrescut ― nu era atrăgător. În această privinţă prietenul său îi era mult superior. Oriunde ar fi apărut, Bingley cucerea; Darcy jignea mereu.
Felul în care au discutat despre petrecerea de la Meryton este destul de grăitor. Bingley nu mai întîlnise niciodată în viaţa sa oameni mai drăguţi sau fete mai frumoase; toţi fuseseră nespus de amabili şi atenţi cu el; nu existase nici formalism, nici rigiditate; se simţise imediat ca între vechi cunoştinţe, iar în ceea ce priveşte pe domnişoara Bennet, nu-şi putea închipui un înger mai frumos decît ea. Darcy, dimpotrivă, nu văzuse decît o colecţie de oameni la care nu găsise nimic agreabil şi nimic distins; nu simţise pentru nici unul dintre ei nici cel mai mic interes; nici unul nu-i dăduse atenţie şi compania nici unuia dintre ei nu-i făcuse vreo plăcere. A recunoscut că domnişoara Bennet era drăguţă, dar a găsit că zîmbea prea mult.
Doamna Hurst şi sora sa au fost de acord cu toate acestea; totuşi, au plăcut-o şi au admirat-o; şi au declarat că e o fată drăguţă, una pe care n-aveau obiecţiuni s-o cunoască mai îndeaproape. Domnişoara Bennet a fost deci consacrată ca o fată drăguţă, iar fratele lor s-a simţit autorizat, datorită acestei laude, să se gîndească la ea cît dorea.