nah c-am scris-o si io pe-a mea
veche si de demult
Un zgomot in surdina
Un luciu de metal
O noapte, o luna plina
Si-l vad semet pe cal
E el , conducatorul ,
Razboinicul batran
Pe tot pamantu-acesta
Doar el este stapan
Pe corpu-i plin de rani
Tunica ii sta dreapta
Mandra fiind ca-mbraca
O inima-nteleapta
Ridica mana-n vant
Padurea se trezeste
Si cu toporu-n mana
El simte ca traieste
In jurul lui , razboinici ,
Apar dintre copaci
Sunt pregatiti de lupta
Sunt ei , ai nostri daci
Cu ochii rosii-n flacari,
Si-n strigate de lupta
La semnul calaretului
In lupta se-arunca
Cu-o furie oarba-n suflet
In inamici lovesc
Cu indarjire-si apara
Pamantul stramosesc
Pamantul ce-acum soarbe
Sangele necinstit
Spre dimineata rade
Ca n-a fost cucerit
Se roaga catre zei acum
Razboinicii, in soapte,
Se termina prin foc si fum
O sangeroasa noapte
Satul de-atatea lupte
Batran si obosit
Conducatorul ostii
In ceruri e dorit
Rapus de o sageata
Se tine de cuvant
Si-a aparat cu viata
Pamantul sau cel sfant
Lipsiti de bucurie
Satui de-atata moarte
Dacii-si ingroapa mortii,
Sperantele desarte